Ciurchea (CNAS): În noul contract-cadru s-a renunţat la numărul limită de pacienţi pe medic de familie
S-a renunţat la numărul limită de pacienţi pentru un medic de familie, care era de 800 de persoane, a declarat preşedintele CNAS Vasile Ciurchea.
"Odată cu noul contract-cadru, se desfiinţează limita de pacienţi per medic de familie şi fiecare pacient va putea să îşi aleagă medicul de familie pe care îl agreează", a afirmat reprezentantul CNAS.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că frecvenţa angajărilor în sistemul medical va fi cel puţin la nivelul de anul trecut.
Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomanilor (ALIAT) este de părere că ar trebui să se înfiinţeze la nivelul Executivului un grup de lucru care să dezbată şi să găsească soluţii pentru problemele României legate de consumul abuziv de alcool.
Marţi, 17 martie, zece români cu dizabilităţi locomotorii vor primi gratuit scaune rulante noi, donate de organizaţia LDS Charities.
Astăzi, 16 martie, policlinica de la sediul
Dat fiind faptul că imobilul în care funcţionează Spitalul TBC din Brăila a fost revendicat şi câştigat în instanţă, este necesară construirea unei asemenea unităţi medicale în afara oraşului, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Iulian Chiriac.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că medicamentele împotriva tusei sau a răcelii care conţin codeină sunt contraindicate copiilor sub 12 ani şi nu sunt recomandate adolescenţilor cu probleme respiratorii.
Potrivit unui studiu publicat în revista medicală americană Science Translational Medicine, ultrasunetele pot elimina plăcile de proteine responsabile pentru maladia Alzheimer la şoarecii de laboratori, contribuind la refacerea memoriei lor, această descoperire putând deschide calea unui nou tratament pentru pacienţii cu această degenerare a creierului, incurabilă pentru moment.
Singurul centru de tratament injectabil cu program permanent din oraşul Tulcea a fost închis temporar, după ce o angajată a acestuia a fost reclamată că vaccina copii în stare de ebrietate.
Luni, 16 martie, va fi organizată o dezbatere publică de către Ministerul Sănătăţii care va avea ca temă proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servici şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015.
Medicii de familie din Iaşi solicită Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să retragă proiectul de modificare a contractului-cadru.
Deputatul PSD Gorj Camelia Khraibani a anunţat că spitalul Municipal Motru va primi pe parcursul acestui an aparatură medicală de ultimă generaţie în valoare de aproximativ 700.000 de lei.
Prof. dr. Cristian Serafinceanu, preşedintele Asociaţiei pentru Studii Reno-Metabolice şi Nutriţionale a declarat că aproximativ 7,7% din populaţia adultă a României, reprezentând 1.346.810 de persoane, are boală cronică de rinichi.
În cadrul unei conferinţe organizate de Societatea Română de Pneumologie (SRP) şi Secţiunea de Somnologie şi Ventilaţie Non-Invazivă (SSVNI), specialiştii au susţinut că sforăitul sau somnul neodihnitor şi oboseala în timpul zilei ascund de multe ori probleme respiratori grave cu multiple implicaţii cardio-vasculare şi metabolice şi debutează de la vârsta pediatrică.
Purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava, Anca Sălăgean, a declarat că în judeţul Suceava nu mai sunt liste de aşteptare pentru tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice.
Potrivit unui studiu publicat în revista Molecular Psychiatry realizat de o echipă de cercetători de la mai multe universităţi, markerii genetici care ar putea fi asociaţi cu tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) sunt legaţi de reglarea sistemului imunitar.
Pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila sunt redirectionaţi pentru tomografii către Spitalul TBC, ca măsură de urgenţă luată la nivel local, deoarece cele două computere tomograf s-au defectat, iar şansele de reparare ale acestora într-un timp scurt sunt reduse.
Nu mai există listă de aşteptare pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice, a declarat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş, în parteneriat cu Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) Târgu Mureş şi cu Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Iuliu Haţieganu' din Cluj-Napoca, va specializa în domeniul cardiologiei cardiovasculare pediatrice şi specialităţi conexe 235 de cadre medicale din România, într-un proiect european în valoare de peste 4,7 milioane de euro.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică, Valentin Boldea, a declarat că judeţul Galaţi, împreună cu judeţele Brăila şi Tulcea, sunt incluse într-un proiect de implementare a unei reţele de telemedicină în mediul rural, urmând să devină funcţional în luna noiembrie.