Încălzirea climatică va avea efecte semnificative şi asupra sănătăţii publice (studiu)
Experţi francezi în sănătate publică avertizează că deja sunt vizibile primele efecte ale schimbărilor climatice, fapt ce poate duce la răsturnarea priorităţilor sanitare.
Dacă ameninţările fizice ale încălzirii climatice (topirea banchizei, creşterea nivelului mărilor, vârfuri de poluare, etc.) sunt bine cunoscute şi chiar predictibile pe câţiva ani, ele au şi multe repercusiuni asupra sănătăţii umane, scrie lefigaro.fr.

Sistemul de sănătate din România este în criză, iar liberalii vor "o schimbare rapidă, majoră" în domeniul sănătăţii, a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu.
Europarlamentarul Cristian Buşoi afirmă că nu vede, în curând, posibile contracte cost-volum, ceea ce, în opinia sa, este foarte târziu pentru unii pacienţi.
France Presse informează că mai multe spitale şi clinic private se află în atenţia autorităţilor sanitare ale Confederaţiei, din cauza faptului că propun, fără autorizaţie, cure anti-îmbătrânire prin terapii pe bază de celule proaspete.
Între 26-27 martie, se lansează
Miercuri, 26 martie, primul tratat internaţional pentru prevenirea şi combaterea traficului de organe umane, care generează anual profituri ilicite de peste un miliard de euro, a fost semnat de paisprezece ţări europene.
Mulţi părinţi ai unor copii care suferă de autism au observat că atunci când le-au administrat copiilor tratamente cu antibiotice împotriva unor infecţii cu streptococi, simptomele de
Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, a declarat în cadrul Adunării Generale a CMR că peste 600 de medici au plecat să muncească în străinătate în primele două luni ale anului.
Ministerul Sănătăţii a alocat 8,2 milioane de lei spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj pentru a achiziţiona un RMN şi un computer tomograf.
Începând cu 1 aprilie vor fi aplicate sancţiuni furnizorilor de servicii medicale care greşesc, acestea putând duce şi la suspendarea contractului pe o perioadă de timp, a declarat preşedintele CNAS Vasile Ciurchea.
Joi, 26 martie, a fost efectuată o intervenţie chirurgicală de către medicii Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, care a constat în extirparea unei tumori de 5 kg din abdomenul unei femei în vârstă de 42 de ani.
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Florida (UF), zaharina, îndulcitorul artificial al cărei consum a fost legat multe decenii de apariţia cancerului, ar putea avea un efect inhibitor asupra celulelor cancerigene.
În judeţul Timiş sunt 41 de centre de permanenţă la care persoanele asigurate şi neasigurate pot apela cu încredere, informează Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul German de Nutriţie Umană (DIFE), consumul unui baton mic de ciocolată neagră este benefic pentru vasele de sânge şi reduce riscul bolilor cardiovasculare şi
Directorul centrului
Biroul de presă al Executivului informează că miercuri, 25 martie, Guvernul a aprobat programele naţionale de sănătate care vor fi finanţate şi derulate în 2015 şi 2016 de Ministerul Sănătăţii şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Miercuri, 25 martie, au fost aprobate de Guvern pachetele de servicii şi Contractul-cadru privind reglementarea condiţiilor acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015.
Gral Medical a inaugurat două clinici noi de dimensiuni mari în Bucureşti şi Ploieşti, investiţia totală fiind de 1,5 milioane euro, până la sfârşitul anului urmând să fie deschise încă două centre în oraşe cu o populaţie de peste 300.000 de locuitori.
Începând cu anul acesta, România va avea primii specialişti în chirurgia hepato-bilio-pancreatică, 30 de medici români urmând să termine în toamnă cursul, a declarat prof. dr. Irinel Popescu, în cadrul conferinţei de presă susţinute cu ocazia celui de-al X-lea simpozion al Asociaţiei Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic, care se desfăşoară între 25-28 martie.
În satul de vacanţă Vârtop, se va înfiinţa Centrul de pregătire pentru salvatori montani, în cadrul unui proiect finanţat din Fondul de Cooperare Româno-Elveţian.