Primul "after-school" din România destinat copiilor cu autism funcţionează la Galaţi

Responsabilul cu comunicarea din cadrul Asociaţiei de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism (APCA) Galaţi, Cristina Silion, a anunţat că organizaţia a deschis primul proiect de tip "after-school" din România destinat exlusiv copiilor cu autism.
Potrivit acesteia, proiectul unic în ţară "After-school interactiv şi creativ pentru copiii speciali" a fost desemnat câştigător la secţiunea "Inovaţie în educaţie", pe platforma Teimplici.ro.

Partidul Naţional Liberal solicită eliminarea alin. 2 al art. 1 din ordonanţa de urgenţă 70/2014, act normativ care prevede majorarea cu 100 de lei, începând cu 1 ianuarie, a salariilor personalului din sistemul public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015.
Cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a
45 de profesionişti de la spitalul
14 medici de familie din judeţul Mureş s-au înscris într-un proiect iniţiat de un centru medical privat, prin care oamenii din zona rurală, fără posibilităţi de deplasare la clinici din Târgu Mureş, pot beneficia de ecografii şi consultaţii interclinice pe bază de telemedicină, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş, dr. Remus Şipoş.
Suma de 235 milioane de lei va fi alocată de Ministerul Sănătăţii pentru continuarea programelor demarate în 2014 şi destinate rezolvării marilor urgenţe din sectorul instraspitalicesc.
Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva a primit din partea Epsicopiei Devei şi Hunedoarei mai multe echipamente medicale performante, sumele necesare pentru achiziţionarea acestora fiind strânse din donaţii ale credincioşilor şi sponsorizări.
Preşedintele executiv Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că România ocupă primul loc în UE în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, cu 8,5 la mia de nou-născuţi, ceea ce înseamnă că la fiecare 5 ore în România moare un copil cu vârsta sub un an.
Managerul
Senatul a adoptat propunerea legislativă privind medicina şcolară, potrivit căreia medicul de medicină şcolară are obligaţia de a efectua un stagiu de trei luni, o lună în cadrul unei secţii de urgenţă, una în cadrul unei secţii de epidemiologie şi una în cadrul unei secţii de pediatrie.
Intermedicas Worldwide , prima clinică din România specializată în second opinion medical și brokeraj de medici, lansează un serviciu destinat persoanelor de vârsta a treia, dar creat pentru a răspunde nevoii de siguranță a angajaților din mediul corporate și antreprenorial.
Potrivit unei cercetări realizate de fondul World Cancer Research Fund în colaborare cu American Institute for Cancer Research Continuous Update, consumul regulat de cafea reduce riscul de
Vor fi introduse mai multe tratamente inovative destinate pacienţilor cu boli infecţioase, printre care şi
Asociaţia Salvital, care se ocupă cu gestionarea activităţii SMURD în judeţul Hunedoara, a demarat o campanie de informare a cetăţenilor pentru a redirecţiona o cotă de 2% din impozitul pe venit spre acţiuni şi obiective ale organizaţiei, cu scopul de a îmbunătăţi acest serviciu de prim ajutor pentru cetăţeni.
Specialişti britanici susţin că forma, mărimea şi culoarea feţei pot oferi informaţii importante despre personalitatea, starea de sănătate şi sexualitatea noastră.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (ANCSI), Tudor Prisecaru, a declarat că la finele lunii iunie, va fi finalizată construcţia primului laborator al Centrului Internaţional pentru Cercetări Avansate "Danubius".
Vineri, 27 martie, profesorul doctor Vasile Astărăstoae şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România.
Angajaţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au descoperit în zona constănţeană Ceaplace în ultimele zile peste 100 de leşuri de pelicani creţi, probele prelevate de la acestea indicând prezenţa tulpinei de virus de gripă aviară H5N1.
Potrivit studiului "Somn şi nutriţie", care este realizat anual de Institutul naţional francez pentru somn şi stare de veghe (INSV), există o legătură între excesul de greutate şi un somn insuficient, astfel că lipsa somnului creşte riscul de obezitate.