Neamţ: Ministrul Bănicioiu a participat la redeschiderea spitalului orăşenesc din Bicaz
Marţi, a avut loc redeschiderea spitalului orăşenesc din Bicaz, după ce unitatea sanitară a fost închisă în anul 2011, în cadrul reformei sanitare întreprinsă de guvernarea anterioară, eveniment la care a participat şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Ministrul Nicolae Bănicioiu a discutat cu pacienţii dar şi angajaţii spitalului, după care a participat la slujba religioasă de sfinţire a unităţii sanitare.

Potrivit unui studiu elaborat la Universitatea israeliană din Haifa, dependenţa de nicotină şi numărul de ţigări fumate zilnic au fost "reduse semnificaiv" în urma consumului de acizi graşi Omega 3.
Marţi, ambulanţa Samaritanus din Târgu Mureş împreună cu Asociaţia Naţională a Surzilor din România filiala Mureş au prezentat proiectul-pilot "SOS SURDO MUŢI", prin care a fost pus la punct un sistem de comunicare şi avertizare în timp real, care poate da posibilitatea persoanelor cu deficienţe de auz şi de vorbire să solicite ajutor de urgenţă, prin mesaje nedefinite.
Marţi, 4 noiembrie, la Spitalul Judeţean Timişoara s-a efectuat a cincea prelevare de organe din acest an de către o echipă de medici a instituţiei spitaliceşti.
În ultima perioadă, s-a constatat o uşoară creştere a cazurilor de varicelă şi
Până vineri, 7 noiembrie, se desfăşoară campania "Donează sânge! Fii erou!" organizată de
La concursul naţional de rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, organizat de Ministerul Sănătăţii în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, vor participa un număr de 5661 de candidaţi pe 3909 locuri şi posturi scoase la concurs la nivelul ţării.
Miercuri, 4 noiembrie, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Prahova,
În perioada 5-7 noiembrie, are loc la Cluj a 12-a ediţie a Congresului Naţional al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, la care vor participa experţi din şapte ţări europene.
În perioada 14-15 noiembrie, între orele 9:00-16:00, bucureştenii îşi vor putea testa gratuit glicemia şi hemoglobina glicată, într-un cort special amenajat în zona Piaţa Unirii, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a campaniei naţionale "Controlează-ţi Diabetul"!.
Miercuri, 5 noiembrie, la Spitalul de Psihiatrie din Căpâlnaş, judeţul Arad a fost inaugurată o grădină terapeutică, ca formă de terapie ocupaţională pentru tratarea afecţiunilor celor internaţi.
O nouă campanie intitulată "Ghioceii prevenţiei cardiace", urmează să fie lansată de către consiliul Judeţean (CJ) şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), împreună cu membrii Comisiei consultative din care fac parte Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Patronatul Medicilor de Familie (MRF), ca locaţie pilot fiind aleasă comuna Ghioroc.
Compania farmaceutică Sanofi a dezvoltat un vaccin experimental împotriva febrei vengue, care şi-a demonstrat eficienţa în proporţie de 95,5%, prin reducerea cazurilor grave ale acestei boli, în urma testelor realizate în Brazilia şi America Latină.
Magazinele din Timişoara care se ocupă cu etnobotanice vor fi verificate, a declarat primarul Nicolae Robu, în urma primirii mai multor sesizări în acest sens.
Au fost reabilitate şi dotate cu aparatură modernă secţiile de Neonatologie şi Obstetrică ale Spitalului Judeţean Satu Mare, în cadrul unui proiect finanţat de Consiliul Judeţean (CJ), în valoare de 700.000 de lei.
Agenţiile RIA Novosti şi Yonhap informează că preşedintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim a făcut apel la Asia să trimită personal medical specializat în ţările din Africa de Vest pentru a le ajuta să combată epidemia de Ebola cu care se confruntă acestea, precizând că măsurile de control frontalier fiind insuficiente pentru a stopa răspândirea virusului.
Policlinica Spitalului municipal "Alexandru Simionescu" şi Colegiul Economic "Emanuil Gojdu" din Hunedoara urmează să fie reabilitate în cadrul a două proiecte în valoare totală de 3,32 milioane de euro, din care 2,12 milioane de euro reprezintă finanţare nerambursabilă din fonduri europene.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Liliana Iordăchescu, a anunţat că un număr de 2.724 persoane au fost diagnosticate cu
Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Sănătăţii, mai multe companii egiptene sunt interesate de dezvoltarea de parteneriate cu producătorii români din domeniile medicamente, dispozitive medicale şi cosmetice.