Potrivit rezultatelor unor cercetători canadieni vârstnicii expuşi pe perioade îndelungate la un nivel mai ridicat de poluare prezintă un risc mai mare de a necesita spitalizare pentru o pneumonie. 'Noi susţinem că o expunere îndelungată la un grad ridicat de poluare a aerului poate mări riscul persoanelor în vârstă de a se îmbolnăvi de pneumonie, afectând sistemul imunitar specializat pentru a proteja plămânii împotriva agenţilor patogeni ', a precizat
coordonatorul acestui studiu, Dr. Mark Loeb de la McMaster University din Ontario.Studiu a fost realizat pe 365 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani din Hamilton, Ontario, care au fost spitalizate cu diagnosticul de pneumonie între 2003 şi 2005, diagnostic confirmat radiologic. Cercetătorii au măsurat nivelul indicatorilor de pluare din sângele acestor pacienţi şi l-au comparat cu cel al persoanelor în vârstă care nu aveau pneumonie. Rezultatele acestui studiu au fost publicate în numărul din 1 ianuarie al revistei American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine.
Autorii studiului au descoperit faptul că expunerea la agenţi poluanţi din aer timp mai îndelungat de un an, dublează riscul de îmbolnăvire de pneumonie. 'Având în vedere larga expunere a populaţiei la factorii poluanţi din aer, rezultatele acestui studiu ilustrează cât de important este impactul asupra sănătăţii pe care o astfel de expunere îndelungată îl presupune. De asemenea, acest studiu subliniază importanţa monitorizării emisiilor de gaze poluante ale autoturismelor, având în vedere faptul că nivelul de dioxid de azot (NO2) din atmosferă provine în mod predominant din trafic', a mai comentat Dr. Mark Loeb.



