Afecţiunea/Maladia Lyme nu este recunoscută oficial ca endemică, însă răspândirea ei, atât pe glob, cât şi la nivel naţional, este reală. Νumai o bună informare asupra simptomelor bolii Lyme, precum şi unele măsuri de prevenţie, ne pot feri de acest pericol extrem. În România sunt recunoscute deja anumite judeţe cu risc crescut: Cluj, Arad, Sibiu, Neamţ, Botoşani, însă această statistică nu înlătură posibilitatea de a exista şi alte zone semnificative, având
în vedere că bacteria Borrelia Burgdorferi (răspunzătoare pentru Lyme) se dezvoltă în regiuni cu multă faună şi destul de împădurite. Contactată de numeroşi pacienţi din ţară suferinzi de Lyme, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (A.N.P.P) a iniţiat campania de informare a medicilor şi a publicului larg cu privire la boala Lyme, în parteneriat cu Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti (AMFB), Societatea Română de Neuroreabilitare (RoSNeRa) şi compania Houston NPA.
Lyme este extrem de parşivă, deoarece simptomele sunt asemănătoare cu multe alte boli precum: gripa, scleroza multiplă, Parkinson, Alzheimer-ul, reumatismul sau alte afecţiuni extrem de grave. Se spune chiar că ar putea „copia“ simptomele a circa 200 de boli. Afecţiunea este relativ greu de diagnosticat şi extrem de dureroasă; pacientul poate fi trimis de la un specialist la altul până îşi pierde răbdarea, renunţă la investigaţii şi cade pradă durerilor şi bolii, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Aproape toţi pacienţii susceptibili de Lyme pot beneficia de tratamente psihiatrice pentru boli „închipuite“. Fiecare pacient bolnav de Lyme “trăieşte” boala după propriul tablou de simptome. Există nişte manifestări comune, dar în rest pentru fiecare pacient contează în mod diferit vechimea bolii, numărul de agenţi patogeni care au provocat infecţia, dar şi sistemul imunitar al individului sau tratamentele urmate până la depistarea efective a bolii.
Semnul distinctiv al bolii Lyme este reprezentat de pata roşie circulară în formă de ţintă, cu un cerc interior alb. Deoarece este posibil ca aceasta să dispară la 2-3 zile de la muşcătură, este recomandat să fie fotografiată imediat după identificare. Această imagine, împreună cu un set de analize specific, ajută medicul specialist să stabilească corect diagnosticul.
